Mercenar din grupul Wagner, capturat de ucraineni. Ce a declarat la interogatoriu

Mercenar din grupul Wagner, capturat de ucraineni. Ce a declarat la interogatoriu
Sursă Foto: Captură SBU
Publicat: 12/03/2022, 20:24

Ofițeri din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) au capturat, vineri, un mercenar la grupului militar privat rus Wagner, care făcea o recunoaștere în apropierea satului Novoukrainka. Acesta a declarat că nu a văzut „ucraineni fericiți”, așa cum li se spusese acasă.

Mercenarul capturat, Dmitro Pustovetov, a spus că a trecut granița cu Ucraina pe 24 februarie, informează Ukrainska Pravda.

El a povestit că a stat două nopți lângă Metiopol, apoi grupul său a fost nevoit să se mute la Donețk.după care a  mărșăluit împreună către Herson. Convoiul s-a oprit pe drum în apropierea satului Cernihivka, regiunea Zaporojie, unde lui Pustovetov i s-a dat sarcina de a merge în recunoaștere.

Mercenarul din grupul Wagner a fost luat prizonier lângă satul Kuibișev de către militarii din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei și dus la interogatoriu. Aici, el a declarat că șefii le-au transmis că „civilii îi vor întâmpina cu zâmbetul pe buze și că sarcina lor este să elibereze oamenii de naziști”.

Dmitri Pustovetov a precizat că nu a văzut „ucraineni fericiți” după invazia forțelor ruse și că n-a dat de niciun nazist. „Se laudă cu experiența sa de luptă, cu operațiunile de succes în Siria și Donbass în 2014-2015. Invadatorul crede și acum în basme”, a notat SBU.

„Cu toate acestea, Ucraina în 2022 este o țară complet diferită, iar armata noastră este capabilă să distrugă chiar și cei mai profesionişti ocupanţi”, a mai transmis SBU.

Născut în 1984, Dmitri Pustovetov este un antreprenor militar al Regimentului 70 de pușcași motorizat staționat în Republica Cecenă. Anterior, a fost comandant militar al grupului Wagner, luptând în Siria.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ireal! Cum au fost aşteptaţi acasă cei trei fii ai Sidoniei. Imagini sfidătoare: 'Bine v-am...
Mihai Leu se luptă din nou cu cancerul de colon? Fostul pugilist, internat în spital....
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Vești bune de la Spitalul Foișor. Starea de sănătate a lui Florin Piersic se ameliorează...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Este legal să parchezi pe contrasens?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
NU mai pot avea PERMIS DE CONDUCERE timp de zece ani. Decizia finală a fost...
Android, luat în vizor de hackeri. Pericolul mare pentru telefoane
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Subiectele la Evaluare Națională 2024 clasa a 2-a pentru Română citit
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Doamne-Doamne e cu mine!” Maria Constantin a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Arheologii au detectat o structură îngropată și mai multe anomalii lângă piramidele din Giza
×